Enescu si orga

Orga în opera si viata lui George Enescu

de Dr. Franz Metz

Introducere

 Analizând vastul testament muzical pe care l-am mostenit de la compozitorul George Enescu (1881-1955), nu găsim lucrări solistice destinate acestui instrument, pentru care cei mai apropiati profesori ai săi din Paris au scris adevărate capodopere muzicale. In istoria muzicii mai găsim si alti mari compozitori, chiar renumiti improvizatori si interpreti ai orgii, după cum aflăm din diferitele cronici si documente, ca de exemplu Wolfgang Amadeus Mozart sau Anton Bruckner, de la cunoastem numai câteva lucrări destinate acestui instrument, dar acestea sunt mici fascicule pe lânga lucrările lor care imbogătesc tezaurul muzicii uiniversale. Din datele biografice ale lui Enescu stim, că de la inceputul anilor de studiu, el s-a aflat in preajma orgii: la Viena, la Paris, in castelul Peles din Sinaia sau la Bucuresti, unde existau in vremea aceea orgi in Palatul Regal, biserica luterană si in catedrala Sf. Iosif.

 Incepând cel târziu cu ziua de 26 ianuarie 1892, Enescu face cunostintă cu acel instrument, despre care Mozart spune că ar fi "regina instrumentelor". Este vorba de prima aparitie in public al tânărului Enescu in orasul in care isi incepuse studiile muzicale: la Viena. Cum a parcurs probabil acest eveniment petrecut in renumitul Musikvereinssaal, putem afla in ampla monografie apărută in anul 1971: "El trece totusi cu curaj pe lânga marea orgă, construită de Ladegast, ce trona in fundul scenei, dar care, prea "masinărie" si prea gălăgioasă, necorespunzând profilului intim al muzicalitătii sale. Nu-l atrăgea, cu toate caracteristicile ei tehnice... Iesind de pe scena, acesta se uita din nou la orgă, cu legitimă mândrie pentru succesul ce l-a avut, dar trece pe lânga ea tot fără atractie, preferându-i orga mică destinată in principal studiului, pe care Titz o instalase in sala cea mică: aici se simte mai acasă, colosul sonor nu-l strive]te, aici poate să viseze si să incerce eventual să-si imagineze sonoritătile propriilor sale "compozitii liturgice", ca Fantezia sa pentru pian sau ca acea Piéce d´église care, deschisă si incheiată prin tunătoare acorduri pline de orgă, desi era scrisă pentru pian, face să se desfăsoare o melodie simplă, aproape de cea a coralului luteran, uimitoare noutate in orizontul sonor al acestui copil familiarizat, cât priveste muzica de cult, cu cântarea principal deosebită a bisericii ortodoxe ai cărei slujitori au fost strămosii săi."

Enescu si regina-organistă Carmen Sylva

 Cu toate că in orasul muzicii Enescu a făcut prima cunostintă cu acest instrument, regina Elisabeta a României, Carmen Sylva, va fi aceea care trezeste interesul tânărului muzician pentru orgă. Regina Elisabeta a primit la vârsta de 12 ani lectii de orgă de la organistul, pianistul si compozitorul Sigismund Neukomm, când acesta se afla ca oaspete in castelul Monrepos la Neuwied. George Enescu scria despre Carmen Sylva: "Pianistă si organistă, Regina Elisabeta cânta impreuna cu (...) D. Dinicu, cu Loebel, cu Dall´Orso (...) si cu mine. Cântam mai ales quartete si genere muzică de ansamblu".

 Regina Elisabeta l-a cunoscut personal pe Enescu cu ocazia interpretării lucrării Poéme romain la Bucuresti în ziua de 1/13 martie 1898. Enescu însăsi scrie: "Regina m-a adoptat sufleteste, când s-a înapoiat din Germania, în 1898, după o îndelungată absentă." Cu acest an începând, George Enescu a petrecut o mare parte de timp in castelul Peles la Sinaia. El petrecea lunile de vară de obicei in castel, ceia ce s-a petrecut până in anul 1914, anul mortii regelui Carol I. Se presupune că deja in anul 1896, Carmen Sylva a stiut de talentul tânărului muzician George Enescu pe care voia s-ăl ajute. Până si usile Palatului Regal din Bucuresti ii stăteau deschise incepând cu anul 1898, ori de câte ori voia el, aflându-se la Bucuresti.

 Cu ocazia implinirii vârstei de 17 ani, Enescu primeste din partea reginei Elisabeta un adevărat cadou regal: operele complete ale lui Joh. Seb. Bach, editate de către Bachgesellschaft din Leipzig. Regina însăsi a fost unul din subscribentii acestei editii. Până la sfârsitul vietii, Enescu va păstra acest cadou in locuinta din Paris. Un cadou si mai valoros din partea reginei din punct de vedere bibliofil, a fost un set de autografe cu compozitii pentru orgă de Johann Jacob Froberger (1616-1667). Acest lucru ii dădea tânărului compozitor prilejul de a studia stilul polifonic specific barocului timpuriu direct din scriitura unui mare muzician.

 Enescu a compus mai multe lieduri pe textele poetei Carmen Sylva. Din compozitiile scrise pe textele ei se numără si liedul Legende von der Glocke pentru bariton, vioară, violoncel, pian si orgă, compus la 1/13 octombrie 1898. In ce măsură compozitia (sau schita lucrării) Kyrie din Missa in sol minor, compusă cu un an inaintea acestei lucrări, in anul 1897 la Paris, are o legătură cu orga, nu s-a putut afla pâna in momentul de fată. In anul 1900 el va compune lucrarea Jenseits der Finsternisse pentru cor mixt, instrumente de coarde, arpă, orgă, percutie. De la această lucrare neterminată, din care sunt cunoscute mai multe variante, ne-au rămas numai câteva fragmente. Din câte se poate descifra din paginile autografului, orga joacă mai mult un rol de sustinere armonică. Interesant este si faptul, că autorul se semnează cu "Georg Enescu".

Orgile regale

 Enescu putea oricând să exerseze in salonul de muzică a reginei din castelul Peles sau la Palatul Regal din Bucuresti. Carmen Sylva scria intr-o scrisoare către fratele ei Principele Wilhelm zu Wied in anul 1906: "Enescu spielt wie Engel ... Gestern abend sang der St... in den Bäumen, während Enescu an der Orgel saß, die beiden Instrumente schienen einander zu antworten. Es war wundervoll. Abends herrlicher Mondschein, und im Mondschein spielte er noch..." In ce măsură Enescu a cunoscut folosirea registrelor la orgă, nu este cunsoscut. Există si câteva poze cu regina Elisabeta la orgă si Enescu la vioară.

 Orga castelului Peles (Sinaia) a fost construită in anul 1904 de firma Rieger (Jägerndorf) ca op. 1000. Deja numărul acestei lucrări atestă importanta instrumentului regal. Este vorba de un instrument cu o dispozitie romantică, registrele fiind dispuse pe două manuale si pedal:

I. Manual Bourdon 16´ Principal 8´ Gamba 8´ Concert Flöte 8´ Dolce 8´ Octav 4´ Rohrflöte 4´ Mixtur 4x Trompette harmonique 8´ II. Manual Geigend Principal 8´ Flauto amabile 8´ Aeoline 8´ Vox coelestis 8´ Lieblich Gedeckt 8´ Gemshorn 4´ Flautino 2´ Clarinette 8´ Pedal Violon 16´ Subbaß 16´ Harmonikabaß 16´ Cello 8´ Gedacktflöte 8´ Viola 4´ Fagott 16´

Registre ajutatoare: 2 combinatii libere; combinatiile fixe: pp, p, mf, f, ff, Tutti, Reg. Prolongement, Rohrwerke ab, Pedalcoppel I und II, Super I, Super II, Super II/I, Sub II/I, II/I.

Acest instrument este inzestrat cu o tractură pneumatică, tubulatura se afla intr-un dulap cu jalouzii. Instrumentul se află intr-o nisă intre două incăperi si poate fi cântat din două console. In dormitorul reginei se află incă o orgă mai mică cu un singur manual si două registre: Gedeckt 8´ si Salicional 8´.

 Si in Palatul Regal din Bucure]ti a existat o orgă deja in a doua jumătate al secolului al XIX-lea, constructorul ei nu este cunoscut. Theodor Fuchs care a activat in ultimul deceniu al sec. XIX-lea ca pianist al curtii regale, scrie despre sala de muzică a castelului că sonoritatea instrumentelor a fost inghitită de către covoarele valoroase care acopereau parchetul si peretii acestei incăperi. In sală se afla pe lângă un pian Steinway si o orgă. Stim că in anul 1935 firma brasoveană Karl Einschenk a construit pentru Palatul Regal o orgă cu două manuale si pedal, op. 42, având 14 registre. După 1947, acest instrument a fost demontat si depozitat in clădirea conservatorului de muzică din Bucuresti. Consola instrumentului se afla incă in anii saptezeci incă in sala de orgă a conservatorului. Nu stim ce s-a intâmplat cu primul instrument din palat, construit probabil in a doua jumătate a sec. al XIX-lea pentru Palatul Regal.

Primele lucrări pentru orgă

 Enescu a avut ocazia să cunoască in timpul studiului la Paris cei mai de seamă organisti ai vremii sau compozitori care au scris importante lucrări pentru acest instrument: Charles Marie Widor, Camille Saint-Saens, Théodore Dubois, Gabriel Fauré si nu in ultimul rând Marcel Dupré. Din anii 1926-1927 există chiar un program de la un curs de improvizatie la orgă, sustinut la Ecole Normale de Musique de către Marcel Dupré. Printesa Elena Bibescu-Epureanu a fost si o cunoscută pianistă care a petrecut cea mai mare parte a timpului ei la Paris. Aici a fost foarte apreciată din partea multor muzicieni francezi, care s-au simtit bine in salonul ei de artă din capitala franceză. Saint-Saens, Fauré, Massenet, Proust, Anatol France si multi altii s-au intâlnit aici si cu oaspeti si studenti din România, ca de exemplu cu George Enescu, care in perioada 1894-1899 a locuit aici in casa Bibescu. Probabil că aici trebuie căutat si sensul dedicatiei Fanteziei pentru orgă a lui Saint-Saens, op. 101, compusă in anul 1895: Fantaisie pour Grand Orgue par C. Saint-Saens. A Sa Majesté la Reine Elisabeth de Roumanie.

 In anul 1899 Enescu compune in timpul studiului la Paris pentru un concurs o fugă la patru voci, care s-ar potrivi ideal pentru orgă. Sfârsitul lucrării se termină chiar cu un Orgelpunkt, notată de Enescu cu "Pédale tonique". Această lucrare este notată pe patru portative in cheile de sopran, alto, tenor si bas. O prelucrare a acestei lucrări de scoală pentru orgă s-ar potrivi chiar si cu caracterul temei.

 Din punct de vedere organistic extrem de interesant sunt si cele putine măsuri care au fost compuse pentru Symphonie concertante pour orgue et orchestre in Re major. Notată probabil in jurul anului 1900, ne-a rămas de la această schită doar introducerea pentru orgă la partea I si cea orchestrală pentru partea a II-a. Partea orgii incepe cu un punct de orgă (Fa) pe care se dezvoltă o armonie polifonă la 4 voci, tonalitatea ar fi mixolidic pe Fa. Din păcate schita cuprinde numai primele 16 măsuri.

Andante religioso

 Singura lucrare compusă de George Enescu, in care orga joacă un rol mai mare este Andante religioso in Mibemol major pentru două violonceli si orgă, compusă in ziua de 11 aprilie 1900 la Bucuresti. Compozitia este alcătuită dintr-o singură parte. Prima schită este datată cu 11 aprilie 1900, instrumentele si semnele de interpretare sunt specificate in limba germană: Orgel, Manual, Pedal, Violoncell, sehr breit, das 2te mal ppp, etc. Imediat in ziua următoare, Enescu transcrie lucrarea aceasta cu mici modificări din nou, o titulează si o semnează: "Andante religioso für 2 Violoncelle und Orgel", "Georges Enesco, Bucarest den 12. April 1900". In volumul George Enescu, publicat [n anul 1964, apare data compunerii 30 martie 1900. Aici este prezentat si locul primei auditii impreună cu specificarea interpretilor: Bucuresti, Biserica evanghelică, 31 martie 1900, C. Dimitrescu si Dimitrie Dinicu (violoncele) si Eduard Jaksch (orgă). In altă sursă este vorba de un concert de binefacere, la care s-a cântat in prima auditie absolută această lucrare.

 Pedalul acestei lucrări este un ostinato, asemănător cu cel al Adagioului din Toccata, Adagio si Fuga de Bach. Motivul acesta este preluat după câteva măsuri de mâna dreaptă, pedalul preluând functia de bas. Cu toate că orga joacă in această lucrare numai rolul acompaniator, Enescu ii atribuie multă atentie. Articulatia in pedal, dinamica, sustinerea armoniei prin legato, linia melodică a vocilor de mijloc, etc.

 Orga bisericii evanghelice (luterane) din Bucuresti pe care s-a cântat această lucrare si care precis a afost cunoscută de către George Enescu, a fost construită in anul 1851, donatiile au venit din partea regelui Friedrich Wilhelm IV, asociatiei Gustav-Adolf si din partea credinciosilor. Acest instrument a fost dat cadou bisericii reformate din Bucure]ti in anul 1912 cu ocazia construirii unui nou instrument. Aceasta a fost a doua orgă din biserica luterană, prima a fost din anul 1783. In anul 1910 firma Walcker din Ludwigsburg (Germania) a construit a treia orgă pentru acest lăcas, donatiile au venit de data aceasta din partea regelui Suediei Gustav V., din partea coralei Bukarester Deutsche Liedertafel si din partea multor credinciosi. Deja in ziua de 1/14 ianuarie 1912, orga Walcker a fost distrusă din cauza unui incendiu. incă in acelasi an, aceeasi firmă va construi si următoarea orgă pentru biserica luterană, care si astăzi mai este in functiune.

 In ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, constructorul de orgi Merklin din Paris a livrat un instrument pentru catedrala Sf. Iosif din Bucuresti. Această orgă avea 18 registre distribuite pe două manuale si pedalier. Dispozitia era următoarea:

1er Clavier Grand Orgue Montre 8´ Bourdon 16´ Bourdon 8´ Salicional 8´ Flúte octaviante 8´ Prestant 4´ Fourniture III-IV Trompette harmonique 8´ 2e Clavier Récit expressif Flúte harmonique 8´ Viole de gambe 8´ Voix céleste 8´ Flúte octaviante 4´ Flageolet 2´ Basson hautbois 8´ Voix humaine 8´   Pédales séparées Sous-basse 16´ Octave basse 8´ Bourdon 8´

Fiind vorba probabil de cea mare orgă din Bucuresti in vremea aceea, este mai mult decât sigur, că Enescu a cunoscut acest instrument. Cu câtiva ani inainte de construirea orgii pentru Ateneu, acest instrument va fi 1930 inlocuit cu o orgă din atelierul firmei Wegenstein din Timisoara. Josef Paschill (1877-1966) a activat multi ani ca organist la acest instrument, a concertat in prezenta reginei Elisabeta, de la care a primit si un fotoportret cu dedicatie. El a studiat in anii 1901-1902 orgă si compozitia cu Gabriel Fauré la Paris.

Enescu si orga Ateneului Român

Orga Ateneului Român s-a inaugurat in ziua de 22 aprilie 1939. Initiativa apartine tot lui George Enescu. Inzestrarea principalei săli de concerte din capitală cu o orgă mare s-a aflat de la inceput in preocupările Asociatiei Muzicale Române. In momentul in care s-a adresat Ateneului, lucrurile erau deja inaintate, incepuse să strângă fondurile necesare si deja intrase in legătură cu firma Walcker din Ludwigsburg, aceeasi firmă, care a construit si cele două orgi pentru biserica luterană.

 Stim, că deja in anii 1915-1916 Enescu a dat o serie de concerte pentru a strânge bani pentru orga Ateneul Român. in perioada ianuarie-martie 1915 el dat 14 concerte in acest scop la Craiova, Caracal, Turnu Severin, Bacău, Botosani, Iasi, Pitesti, Slatina, Constanta, Ploiesti si Galati. Urmează 16 concerte in perioada noiembrie-decembrie 1915 la Târgu Jiu, Craiova, Târgoviste, Turnu Măgurele, Ploiesti, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Galati, Focsani, Tecuci, Bacău si Iasi. In lunile ianuarie-februarie 1916 mai dă incă 8 concerte in acelasi scop la Focsani, Slatina, Câmpulung, Husi, Iasi, Bacău, Constanta si Bazargic. Probabil din cauza războiului acest proiect nu a putut fi infăptuit la timp. Vor trece incă 24 de ani până când Ateneul va primi o orgă.

 Intre timp, Enescu compune in perioada 18 mai 1916 - 20 august 1918 simfonia nr. 3 in do major, op. 21, pentru orchestră mare, pian, celestă, armoniu si cor. Lucrarea aceasta a fost incepută la Sinaia si interpretată in primă auditie absolută la Ateneul Român in ziua de 25 mai 1919 sub bagheta compozitorului. La inceputul partiturii există chiar indicatia: orgue ou bien Harmonium. Deci această lucrare trebuia cântată la Ateneu cu un armoniu, orga incă nu a fost construită pentru această sală. Concertele de binefacere pentru finantarea orgii Ateneului, folosirea orgii in simfonia a treia, atestă faptul, că Enescu s-a preocupat intensiv cu acest instrument.

 Intr-o scrisoare din data de 18 noiembrie 1937, Asociatia Muzicală Română arată mult interes pentru infaptuirea acestui ideal, el fiind de natură să dea instituiiei "o nouă strălucire si un prestigiu nou". Scrisoarea a fost semnată de C. G. Manu (presedinte), Ecaterina Ghiată (vicepresedinte), Irina Procopiu, Ol. Bossy, Maria M. Caragiale, Sabina Cantacuzino, Maria Mavrocordat, Radu Mandrea, Margareta Vâlcovici, Zoe Sturza, Cella Delavrancea-Lahovary, Nicolae Rădulescu.

 Aprobarea de principiu a fost dată imediat. Dar pentru ca această aprobare să devină definitivă, erau necesare o seama de investigatii si măsuri de prevedere. S-a cerut Asociatiei, in consecintă, să delege un specialist constructor der orgi, care impreună cu arhitectul Ateneului să cerceteze dacă scena din sala de concerte ingăduie, atât ca rezistentă, cât si din punct de vedere estetic, instalarea orgi, si dacă, prin această instalare, nu s-ar prejudicia ceva din spatiul necesar concertelor simfonice.

 După studiul de rigoare, timp de câteva luni, conducerea Ateneului era in măsură să confirme acceptarea. Desprindem din scrisoarea adresata Asociatiei: "... Vă aducem la cunostintă că in sedinta de (...) iunie 1938, Comitetul Ateneului Român a aprobat instalarea unei orgi in sala de spectacole a Ateneului Român, in conditiile tehnice stabilite de către inginer I. Gr. Stratilescu, porfesor la Scoala Politehnică din Bucuresti, care a intocmit un raport detaliat cu privire la partea artistică si la rezistenta instalatiei..." Episodul s-a incheiat prin donatia in formă făcută Ateneului de către Asociatia Muzicală Română. Orga are 60 de register, care sunt destinate celor trei manuale si pedalierului. Dispozitia instrumentului este deja, in contrast cu orga din castelul Peles sau cu cea de la Palatul Regal, cu caracter neobaroc, cu alicvote si mixturi. in ce măsură, Enescu a jucat un rol in alegerea dispozitiei instrumentului, nu se stie. In orice caz, acest instrument, cel mai modern in vremea aceea din Bucure]ti, s-a construit sub auspiciile marelui muzician. Enescu inasăsi nu a fost de fată la inaugurarea orgii Ateneului Român, fiind intr-un turneu de concerte prin Statele Unite ale Americii si in Europa. Abia cu ocazia celor patru recitaluri de sonate in lunile octombrie-noiembrie 1939 in această sală, va cunoaste pentu prima dată acest instrument, pentru realizarea căruia s-a ostenit o lungă perioadă de timp.

 Câteva din lucrările instrumentale ale lui George Enescu au fost prelucrate si pentru orgă, ca de exemplu Toccata pentru pian, op. 10, de către organistul Franz Xaver Dressler (1898-1981), Suita in stil vechi, op. 3, de către Dan Racoveanu, sau Andante religioso de către autorul acestui referat.

Vortrag beim internationalen musikwissenschaftlichen Symposium George Enescu, Bukarest, 2005

Copyright © Dr. Franz Metz, 2005