Concertele lui George Enescu in Banat

de Dr. Franz Metz

 Concertele lui George Enescu sustinute in localitati banatene au o semnificatie deosebita in cronologia concertistica al marelui violonist. Primele concerte le-a dat aici inca in timpul cand apartinea aceasta regiune Austro-Ungariei. Fara nici o mica exceptie, ziarele germane si maghiare au scris numai in superlativ despre acest “mare violonist roman”. Bineinteles ca mai ales pentru populatia romaneasca din Banat, aceste concerte insemneau foarte mult, mai ales daca ne gandim la cele sustinute in anii 1912 si 1914 la Lugoj. Dar si dupa primul razboi mondial, dupa Marea Unire, concertele lui Enescu au fost si mai spectaculos primite, evenimentele acestea s-au transformat in adevarate festivitati la care a participat un numeros public meloman.

 Urmarand itinerariul solistic al maestrului in Banat, surprindem frecventa cu care revenea in aceasta regiune. Interogativul motivatiei nu poate face abstractie de un climat muzical favorabil pe care Enescu l-a descoperit aici. Gradul sporit de reciptivitate al publicului, nascut tocmai din interferenta culturilor sud-esteuropene cu cea a europei centrale, aceasta interfernta de culturi a elevat in timp un public apt de a face judecati artistice ferme, comparand arta lui Enescu cu cea a marilor virtuozi ai vremii, care au concertat aici. Muzicologul timisorean Doru Murgu scria: “Importante raman paginile in care este descris entuziasmul latin, cu care Banatul a tinut sa omagieze, prin serii de concerte Enescu, aniversarile sale, terminate mai toate cu purtarea pe brate a Maestrului, ori lista de onoruri preconizata de oras, menita sa-l cinsteasca pe cel mai mare muzician al pamantului romanesc.”

 Un studiu sistematic despre concertele lui Enescu in aceasta parte europeana inca nu exista. Pintér Lajos a publicat o lucrare despre cronicile concertelor enescene din ziarele maghiare, Doru Murgu si Ovidiu Giulvezan au colectionat cateva importante cronici din ziare romanesti si germane ceea ce priveste concertele sustinute la Timisoara, Damian Vulpe a publicat un articol despre concertul din Oravita si dr. Josef Willer i-a dedicat lui Enescu deja in anul 1955 un articol despre concertele din Lugoj. Totusi mai exista unele nelamuriri privind datele unor concerte, multe surse primare inca nu au fost cercetate si numai o parte din cronicile si criticile ziarelor banatene sunt cunoscute.

 Trebuie subliniat in primul rand faptul, ca aproape la unison este sarbatorit George Enescu la fiecare revenire in Banat din partea ziarelor germane, romanesti sau maghiare. Maestrul este sarbatorit “la scena deschisa”, asistand linistit la toate discursurile, tinute de obicei in trei limbi.

 Analizand cronicile aparute in presa banateana, aflam multe detalii si despre personaje secundare, dar importante pentru pregatirea itinerariului si concertelor lui Enescu. In ultima vreme au fost descoperite diferite manuscrise si alte documente care sunt defapt surse secundare dar credibile si folositoare, nu numai in domeniul documentatiilor enescene. Criticile din ziarele banatene au fost scrise dupa concertele lui Enescu de obicei de oameni cu experienta ziaristica si vaste cunostinte artistice si muzicale, gandindu-ne de exemplu la capelmaestrul, preotul si muzicologul Desiderius Járosy, la jurnalistul Gabriel Sárkányi sau la dirijorul si muzicologul Desiderius Braun.

 Putem linistit afirma faptul, ca dupa concertele sustinute de Franz Liszt (1846), Johann Strauss (1847) sau Johannes Brahms (1879) in Banat, nici un alt muzician nu a castigat atata atentie si simpatie la publicul banatean decat marele George Enescu. Poate ca aceasta simpatie reciproca a jucat un rol important in revenirile dese pe mealeagurile banatene.

Lista cronologica a concertelor date de George Enescu in Banat:

1912 Lugoj

1914, 15 feb., Lugoj

1921, 23, 24 mai, Timisoara

1922, 3 dec. Lugoj

1922, 6, 7 dec. Timisoara

1922, 8, 9 dec. Arad

(1923, 24, 25 mai, Timisoara) (dupa Josef Brandeisz)

1927, 17, 18 ian. Arad

1927, 4 feb. Slatina

1927, 8 feb. Caransebes

1927, 9 feb. Lugoj

1927, 10, 11, 13 feb. Timisoara

1929 5 nov.  Lugoj

1929, 15, 16 nov. Timisoara

1929, 23, 24 nov. Arad

1929, 17 dec. Slatina

1931, 5 nov. Oravita

1931, 6 nov. Arad

1931, 25, 26, 27 nov. Timisoara

1936, 13, 24, 15 dec. Timisoara

1936, 17. dec. Arad

1937, 7 oct. Lugoj

1937, 9, (10) oct. Lugoj

1937, 11 oct. Arad

1938, (21), 29 nov. Timisoara

1938, 30 nov. Arad

1942, 30 apr. Arad

1942, 1, 3, (11) mai Timisoara

1942, 4 mai Lugoj

1943, 30 martie Arad

1943, 31 martie Timisoara

Numarul concertelor in localitati din Banat:

Timisoara 23, Arad 12, Lugoj 9, Slatina 2, Caransebes 1, Oravita 1

Concertele din Lugoj

 Concertele lui George Enescu la Lugoj sunt strans legate de activitatea pedagogica, organizatorica si artistica a lui Dr. Josef Willer (Kecskemét 1884 – Lugoj 1972). Acesta juca in prima jumatate a veacului trecut un rol important in viata muzicala a orasului de pe malul Timisului. Dupa terminarea studiului de drept a fost angajat ca funtionar la Primaria orasului Lugoj, dupa aceea a activat ca avocat. In perioada interbelica a fost ales ca deputat in parlamentul Romaniei din partea regiunii “Trei Scaune”, fiind unul dintre putinii functionari maghiari, care cunosteau bine limba romana. Paralel cu aceasta activitate s-a ocupat intensiv cu muzica: a infiintat la Lugoj o asociatie de muzica de camera, o orchestra sinfonica, a dirijat de multe ori corul bisericesc, a compus si a dat lectii de vioara, pian, canto, armonie si teorie. Dintre elevii sai putem aminti pe Traian Grosavescu, Filaret Barbu, Zeno Vancea, Clara Voikiza-Peia, Paul Dan, Florin si Dana Paul, Martin Metz sen. si pe langa multi altii, care s-au raspandit in intreaga lume, ma numar si eu.

 Josef Willer a fost acela, care l-a adus in anii 1912 si 1914 pe George Enescu la Lugoj. Maestrul viorii a concertat intre 1912 si 1942 de 9 ori in acest oras. Willer a dedicat acestor evenimente un articol, aparut intr-un numar special al revistei Muzica, cu ocazia stingerii din viata a lui George Enescu. La acest text se observa mana ajutatoare a lui Zeno Vancea, care a facut posibil publicarea acestei cronici.

 Willer precizeaza la inceputul articolului: “Cu decenii in urma a trecut prin orasul Lugoj un sir de maestri renumiti ai muzicii instrumentale…”. In anul 1911 a infiintat aici Societatea pentru muzica de camera si deja dupa scrut timp a fost invitat celebrul cvartet e coarde Waldbauer-Kerpely. Pentru urmatorul concert a fost invitat din Paris George Enescu impreuna cu acompaniatorul G. Tivadar. Willer scrie: “Enescu a prezentat publicului lugojean un program cu adevarat ales. Insa ne-a cucerit chiar mai inainte de a fi cantat programul pana la capat, prin atitudinea sa de o fermecatoare modestie si totusi atat de plina de caldura. Nici nu poate fi imaginat ceva mai neprententios, mai modest, dacat Enescu pe podium. Frac uzat, ghete, camasa simpla (nu era preocupat de efectul exteriorului sau). Dar cand, cu ochii inchisi si cu simplitate nemaiauzita, lasandu-se purtat pe aripi de extaz a cantat “Chaconna” de Bach, ne-a vrajit pe toti cu magia viorii sale. Seara a devenit de neuitat pentru noi, dar si dansul a avut parte de o surpriza placuta: in timpul pauzei l-am condus intr-o camera rezervata special pentru acest scop, in care-l asteptau compatrioti ai sai, in frunte cu Ion Vidu. Ce-au discutat nu stiu nici astazi, caci nu le-am tulburat discutia…”. Din Lugoj a plecat Enescu inca acea seara dupa concert la Paris.

 In articolul sau, Josef Willer mai scrie si despre Béla Bartók, care a fost in anul 1923 in timpul turneului prin Romania timp de o saptamana oaspetele sau la Lugoj. Ei se cunosteau de 20 de ani inca din timpul sederii la Budapesta. Bineinteles ca venea vorba si despre Enescu care s-a nascut tot ca si Bartók in anul 1881. Willer reda detailat istorioara cu intalnirera celor doi muzicieni la frontiera si faptul ca Enescu a memorat in trenul spre Bucuresti vizual lucrarea “Két kép” (Doua tablouri) pe care a dirijat-o urmatoarea zi pe de rost. Josef Willer mai reda intalinrea cu Enescu din anul 1926 la Brasov, cand acesta ii ofera lui si colegului Samuel Biemel cate un scaun in culisele salii  pentru a putea observa netulburat concertul. Pe atunci, Willer a fost dirijorul unor asociatii maghiare si sasesti de muzica vocala si instrumentala, deasemenea membru al cvartetului de vioara brasovean, impreuna cu concert-maestrul filarmoncii Samuel Biemel, cu care a asistat la acest concert.

 Ultima istorioara aflata chiar de la Enescu dupa penultimul concert dat la Lugoj, reda Willer chiar prin cuvintele maestrului. Penultimul concert la Lugoj a avut loc in ziua de 7 oct. 1937 si nu “pe la sfarsitul anului 1930”, cum scrie Willer. Dupa anecdota cu florile si “dracusorii de tepi” aruncate pe scena in timpul ovatiunilor in timpul concertului din Lugoj, Enescu spune: “Acum, cand ma gandesc la impresiile din Lugoj, imi ramane in memorie doar interesul fierbinte cu care publicul acesta cu inima de aur a urmarit concertul”.

 Nu stim, daca aceste “istorioare”, cum le numeste chiar Willer, sunt suta la suta adevarate sau s-au nascut pur si simplu din respectul profund al autorului pentru George Enescu. Adevarat este, ca inca in anii 1963-67, cand am fost elevul lui “Willerbácsi”, orele de pian de cele mai multe ori au fost de fapt lectii de istoria muzicii, auzind de nenumarate ori despre aceste intalniri cu Enescu si Bartók la Lugoj. Tin minte ca a posedat si autografe si manuscrise de la acesti muzicieni. De fapt se spune, ca prima intalnire intre Enescu si Bartók a avut loc in locuinta lui Josef Willer din Lugoj.

 Cativa ani in urma am descoperit la Lugoj o parte din documentele personale ale lui Dr. Josef Willer, intre altele si cateva “declaratii” din perioada 1954-59 semnate de Tiberiu Brediceanu, Dr. Olga Grosavescu si Sidonia Vidu prin care voiau sa-l ajute in problema pensiei. Aflam si amanunte despre viata muzicala din Lugoj si despre concertele lui Enescu in acest oras. Dar cele mai interesante documente sunt cele doua poze: una cu Bartók si autograful acestuia, si cealalta fiind o poza artistica cu Georges Enesco, datata 1912 de fotograful Balogh.

 Dupa concertul din 15 februarie 1914 aparea in ziarul Drapelul din 6/19 febr. 1914 un amplu articol despre acest eveniment: “D-l Enescu apare juvenil, cu ochii atintiti spre o stea iubita; … indata ce si-a ridicat arcusul spre atacul strunelor, El nu mai e intre noi… Si ochii inimei ne spune ca nu e prefacere… Revine iarasi intre noi atunci, cand a terminat sborul; dar si in timpul acesta petrecut aici, mana si-o tine tot pe carma violinei, care pare prea debila fata de pretentiunile ce i se fac din partea stapanului…”. George Enescu a fost numit cetatean de onoare a orasului Lugoj, parcul din centrul municipiului se numeste si astazi “Parcul George Enescu”.

Cateva din documentele descoperite recent, care evoca activitatea lui Josef Willer si in care este vorba si de concertele lui Enescu la Lugoj:

Tiberiu Brediceanu

Referinta

Cunosc pe tov. Iosif Willer inca de pe la inceputul veacului perezent cand dansul a venit la Lugoj cu studii de drept terminate si in acelasi timp si cu o excelenta pregatire teoretica si practica muzicala, fiind un foarte bun violonist si pianist. Multi ani in sir a fost angajat intr-un post administrativ al Primariei, prin serviciile sale devodate si constiincioase dobandind iubirea si increderea intregii populatii lugojene fara deosebire de nationalitate. De alta parte prin vastele sale cunostinte muzicale desfasurate atat pe teren didactic ca profesor, elevi ai sai fiind vestitul tenor Traian Grosavescu, cantareata Lelia Popovici, compozitorii Zeno Vancea, Filaret Barbu s.a. cat si prin talentul sau de organizator si … la inalt nivel al Lugojului mai ales prin muzica de camera, participand insusi cand ca violonist, cand ca acompaniator sau intr-un cvartet de coarde de dansul format, mai avizand aci si ca la o invitare a dansului chiar marele nostru George Enescu s-a decis a distinge orasul nostru printr-un concert dat inca inaintea intaiului razboi mondial. Facte acestea avandu-se in vedere credem ca ar putea fi cazul mentinerii dreptului de pensie a maestrului Iosif Willer fiind la etatea sa de 76 ani lipsit si sotia sa de ori si ce avere.

Bucuresti, 1959, 11 noiembrie

Tiberiu Brediceanu

Artist al Poporului in R.P.R.

Dr. Olga Grosavescu

 Subsemnata Dr. Olga Grosavescu, profesoara pensionara, cu domiciliul in Lugoj, str. Grosavescu 8, din propria initiativa si nesilita de nimeni fac urmatoarea

Declaratie:

 Cunosc pe Dr. Willer Josif inca din copilarie. Viata muzicala din Lugoj este nedespartita de numele lui. Dansul a fost primul profesor de muzica al fratelui meu, tenorul Traian Grosavescu, acompaniindu-l si la primele sale concerte. Lui ii poate multumi fratele meu pentru cariera ce a avut-o si pentru succesele de mai tarziu. De altfel au fost prieteni sinceri intotdeauna.

 Tot Dr. Willer a fost si profesorul de muzica a lui Filaret Barbu si a lui Zeno Vancea, doi dintre actualii nostrii compozitori de seama. Ultimului, fiind copil orfan, i-a dat si ore gratuit.

 In 1919-1920 fiind invinuit pe nedrept de a fi dusman al romanilor, tatal meu i-a luat apararea, deoarece Dr. Willer s-a interesat intotdeuna prea putin de politica, muzica fiind ocupatia sa principala.

Dr. Olga Grosavescu

Sidonia I. Vidu

Declaratie

 Subsemnata vaduva Sidonia Ion Vidu, cu domiciliul in Lugoj, str. Ion Vidu, Nr. 36, declar urmatoarele: Am cunoscut pe avocatul si profesorul Dr. Josif Willer din Lugoj inainte de primul razboi mondial, sotul meu fiind de pe atunci in foarte bune raporturi cu dansul. Profesorul de pian Josif Willer fiind un talent desavarsit in arta muzicala, a fost in stransa legatura cu Vidu. Prietenia dintre ei doi s-a datorit artei muzicale care a infratit pe un roman cu un maghiar.

 In afara de aceasta profesorul Josif Willer a facut educatie muzicala la zeci de elevi si romani, si maghiari, si germani sau evrei. Nu a fost un element sovin sau dusman poporului roman, caci in acest caz Vidu nu s-ar fi imprietenit cu dansul.

 In timpul imperialismului austro-ungar, Dr. Josif Willer in calitate de avocat in Lugoj, a luat in dese randuri apararea romanilor in fata autoritatilor maghiare. Cand Vidu a fost intemnitat cu anii in inchisorile vestite din Seghedin si Sopron, este meritul acestui distins om care desi era maghiar a luat apararea romanului Ion Vidu. De trei ori a fost in audienta la ministrul austro-ungar, de pe atunci contele Stefan Tisza, si nu a dat inapoi in lupta sa pana ce sotul meu nu a fost eliberat.

 Este un bine cunoscut si excelent muzician ca artist, dirijor si profesor. A educat si perfectionat in arta muzicala elemente sarace, pe care le-a ajutat indiferent de nationalitate. Stiu precis ca lui Josif Willer i se datoreste perfectiunea muzicala pe care o are astazi compozitorul roman banatean Zeno Vancea.

 Inchei declaratia mea cu urmatoarele: Daca Dr. Josif Willer i se datoreste numai atat: colaborarea si prietenia sincera intre el si Vidu si ridicarea maiastra a compozitorului Zeno Vancea fara sa mai adaugam actele de curaj, facute ca avocat cand a fost aparator al multor romani in fata autoritatilor maghiare sub imperialismul austro-ungar, balanta dreptatii atarna greu in favoarea sa.

Lugoj, la 27 oct. 1959

Vad. Sidonia I. Vidu

Concerte date la Timisoara

 Cronicarii concertelor lui George Enescu la Timisoara au fost Gabriel Sárkányi pentru ziarul german Temesvarer Zeitung, iar pentru ziarul Temesvári Hirlap capelmaestrul Domului, preotul, muzicologul si dirijorul Desiderius Járosy si duopa moartea acestuia Desiderius Braun, cronicarul vietii muzicale din metropola Banatului si autorul volumului de istoriografie muzicala Bánsági rapszodia (Rapsodie banateana).

 Lajos Pintér cauta in lucrarea sa Marturii despre George Enescu sa gaseasca o motivatie pentru cele aproape 20 de concerte date de Enescu in cursul celor 9 turnee la Timisoara: “Psihologie neandoielnica de asezare cu vechi traditii de cultura, unde muzica de camera, teatrul muzical si ansamblurile corale aveau un trecut secular. De aici, apoi, numarul mare al cronicilor din presa, al marturiilor despre arta si personalitatea lui George Enescu. In nici un alt oras al Transilvaniei (sic!) nu s-a scris mai mult si mai judicios despre concertele maestrului ca la Timisoara…”.

 Ziarele timisorene ale timpului, romanesti, germane si maghiare se intrec in relatarile despre fiecare prezenta in acest oras a Maestrului. Pe langa o anumita retorica, spcifica presei de atunci, in care se epuizau cam aceleasi superlative cu privire la arta interpretativa a marelui muzician, ne atrage atentia reflectarea serioasa, la obiect a evenimentului si a fenomenului muzical. Sub diverse dormulari, avizatii cronicari pun in evidenta superioritatea universala a artei violonistice a lui Enescu, in comparatie cu o tendinta spre o virtuozitate formula a multor violonisti din acele timpuri. Asa scrie Desiderius Járosy dupa concertele din 6 si 7 decembrie 1922: “In arta lui [Enescu] se anuleaza aspectul dublu al violonistilor ultimei decade, asadar jongleria sportiva si subtilitatea maruntelor giuvaeruri, dupa exemplul lui Burmesteister. Reprezentantii fiecareia din cele doua categorii fac concesii degradante de dragul publicului. Maestria universala a lui Enescu se afla deasupra oricarei concesii, astfel incat isi cucereste ascultatorii pe nesimtite”.

 Pe langa acesti crocicari muzicali trebui amintit si scriitorul si marele umanist Zoltán Franyó, care se intretinea de fiecare data cu artistul universal. Nefiind muzician, Franyó, in eseurile sale, insista mai mult asupra sensului moral, mesianic al artei enesciene, ca de exemplu dupa concertele sustionute la Timisoara in 1 si 3 mai 1942: “Fiecare concert al lui George Enescu, celebrul violonist roman, este o sarbatoare a spiritului. Cel de aseara a dobamdit o semnificatie cu totul deosebita in acesti ani de razboi, cand a te inalta cateva ceasuri in imperiul fara de limite al muzicii absolute e din cale-afara de minunat.”

 Numai scurt timp dupa primul razboi mondial, dupa semnarea tratatului de la Trianon si dupa Marea Unire, George Enescu concerteaza in zilele de 23 si 24 mai 1921 la Timisoara. Ziarul Temesvarer Zeitung din 22 mai 1921 aducea in rubrica Kunst anuntul ca renumitul virtuoz de vioara Enescu o sa dea doua concerte in sala mare a cazinoului militar si interesul pentru aceste concerte este enorm. Langa acest anunt apare un articol despre concertul de orga dat de capelmaestrul Domului timisorean Desiderius Járosy in 15 mai 1921 in catedrala Sf. Iosif din Bucuresti in prezenta regelui si a reginei. Un astfel de concert de orga a fost pentru Bucuresti o senzatie si o noutate. Járosy o sa scrie si cronica concertelor lui Enescu pentru ziarul maghiar Temesvári Hirlap. Gabriel Sárkányi scria despre primul concert a lui Enescu: “De ani de zile, din timpul inaintea inceperii razboiului, de cand ne-au vizitat cei mai mari artisti, n-am mai ascultat un astfel de violonist ca George Enescu, care, ieri seara, in sala mare a Cazinoului Militar, a adus pe ascultatorii sai, prin arta sa deosebita, pana la extaz… Enescu a fost aici sarbatorit din nou si a fost dus de tineri si chiar varstnici pe umerii lor, in urale puternice, pana la Grand Hotel. In cel de al doilea concert de azi o sa se repete acest triumf in fata unui si mai numeros public”. Ziua urmatoare termina Sárkányi articolul sau: “…Concertele Enescu au fost unice; placerea artistica de neuitat”. Ziarul romanesc Nadejdea scria: “…Ii multumim ca a venit intre noi si il rugam sa mai indrepte cat mai adeseori pasii sai spre Banatul romanesc…”. Cele mai serioase cronici au fost semnate de Desiderius Járosy, redactor sef al revistei muzicale Zenei szemle. De cate ori venea la Timisoara, Enescu a fost vizitat de membrii cvartetului Tomm (Béla Tomm, Antal Kovács, Josef Brandeisz, Nicolae Muntean), de pianistul Leo Freund si de muzicologul, organistul si capelmaestrul Desiderius Járosy. Pintér publica in cartea sa si relatarea amanuntita a violonistului si pedagogului timisorean Josef Brandeisz despre intalnirea lui cu George Enescu in gara din Curtici: “… A fost, in gara Curtici, o asteptare pe care n-am uitat-o nici dupa mai bine de patruzeci de ani…” spunea Brandeiz.

 Gabriel Sárkányi isi intitula un articol amplu despre viata muzicala din metropola banatului in anul 1920, aparut in Temesvarer Zeitung: Temeswar, das Musikzentrum Neu-Rumäniens (Timisoara, centrul muzical al Romaniei noi). Daca rasfoim ziarele din perioada interbelica putem constata, ca de multe ori au avut loc in aceeasi seara mai multe concerte in sali diferite. Asa s-a intamplat si in luna noiembrie 1929 cand la un concert dat de Margarete Roll (mezzosopran) si Walter Welsch (pian) din Berlin in sala mare a colegiului “Banatia” a venit numai foarte putin public, pentru ca in acelasi timp a avut loc un concert cu George Enescu, la care publicul a participat intr-un numar foarte mare. In ziua de 15 decembrie 1936 apareau in acelasi ziar laolalta doua cronici semnate de Gabriel Sárkányi despre recitalul pianistului german Wilhelm Kempff si cel al violonistului George Enescu. De data aceasta salile de concert erau arhipline.

 Cele mai importante concerte ale lui George Enescu la Timisoara au avut loc cu ocazia sarbatoririi semicentenarului maestrului, in zilele de 25, 26, 27 noiembrie 1931 in teatrul comunal. Edificiul acesta istorica a fost construit in anii 1872-1875 dupa planurile arhitectilor Helmer si Fellner, cei care au construit zeci de teatre, i.a. la Zagreb, Ljubljana, Bratislava, Budapesta, Iasi, Cernauti, Budapesta si bineinteles Viena. Fatada teatrului timisorean “Franz Josef” nu a fost altceva decat copia in dimensuni mai mici a renumitei “Hofoper” din capitala imperiului austriac, realizata in “Mica Viena”, asa cum era numit Timisoara in vremea aceea. In perioada interbelica, dupa un incendiu, fatada si interiorul teatrului au fost schimbate intr-o arhitectura de stil brancovenesc. In stagiunea din anul 1928, teatrul si-a preluat activitatea, deci concertele lui Enescu au avut loc intr-o sala noua, care a corespuns noilor cerinte national-culturale ale Romaniei Mari.

 Cronicarul acestor concerte a fost iar neobositul jurnalist si critic de arta Gabriel Sárkányi, articolele sale au aparut in limba germana in Temesvarer Zeitung. El s-a nascut in anul 1878 la Timisoara, a studiat filozofie, istoria artei si teatrului la Viena, dupa aceea a lucrat zeci de ani ca redactor la Temesvarer Zeitung, fiind in acelasi timp si presedintele asociatiei jurnalistilor minoritatilor nationale din Romania, a murit in anul 1965. Cu toate ca acest ziar a fost o publicatie in limba germana, au aparut aici incepand cu primul namar din anul 1852 pana la ultimul din anul 1949 cronici si articole despre toate evenimentele importante din oras si din toata tara, fara deosebire de etnia si confesiunea personajelor. Cu toate ca in centrul atentiei cronicarului si criticului Gabriel Sárkányi stateau evenimentele timisoriene, el a fost la curent cu toate schimbarile stilistice care se remarcau in primul rand la Viena, Berlin sau Paris. Criticile lui Sárkányi au fost scrise profesional cu un foarte atent spirit de observatie fara a intra intr-o polemizare naiva si fara rost. Amplele articole din 27, 28 si 29 noiembrie 1931 despre concertele lui Enescu sunt deci documente importante in cronica muzicala acestui oras.

 Sosit din Bucuresti, unde a fost sarbatorit in seara zilei de 24 noiembrie 1931 in prezenta familiei regale, Enescu va da la Timisoara in urmatoarele trei zile in sala teatrului municipal trei concerte consecutiv, de fiecare data cu alt program. Sárkányi scria in Temesvarer Zeitung: „Oras vechi de cultura, Timisoara, credincioasa traditiilor sale, s-a inchinat inaintea marelui artist care a dus in lumea larga, natiunii sale faima si onoare si care paseste din victorie in victorie, acum la 50 de ani ai sai, la maturitatea maiestriei sale recunoscuta de toata lumea muzicala. Un “ales” in lumea muzicii atat ca interpret cat si creator, cucerind un loc de onoare intre cei mai mari, geniul sau straluceste astazi ca o stea de prima marime pe firmamentul artei muzicale… Enescu si-a fermecat publicul din Teatrul orasenesc, plin pana la refuz cu minunatele daruri ale artei sale nobile… Maestrul a prezentat si o Sonata proprie cu caracter popular romanesc…” Pe o pagina intreaga a ziarului este descrisa sarbatorirea propriuzisa “la scena deschisa”, cu toate amanuntele posibile. Cuvantarile au fost rostite in limbile romana, germana si maghiara: “Sarbatorirea propriu-zisa a avut loc la scena deschisa, dupa prima parte a programului. Ropote de aplauze au fost adresate jubilarului la aparitia in mijlocul reprezentantilor orasului, ai societatilor corale si muzicale si ai altor institutii culturale. Primul a adus urarile de bine si de sanatate din partea orasului secretarul cultural Emil Gradinariu… Dupa aceea Emil Gradinariu a inmanat sarbatoritului un ceas de aur cu inscriptia gravata: “Orasul Timisoara, in semn de pretuire maestrului G. Enescu, 1881-1931”. Prof. Velceanu a felicitat Maestrul in numele celor 180 de coruri si 60 de fanfare ale ramanilor din Banat… In numele Societatii “Amicii muzicii” (gesellschaft der Musikfreunde) a vorbit in limba germana secretarul general Eugen Hofmann, care a inmanat sarbatoritului Diploma de presedinte de onoare al Societatii. Presedintele centrului studentesc din Timisoara – ing. Ion Davidescu a transmis sentimentele pornite din inimile studentimii timisorene, titanului artei muzicale… Dr. Franz Andresz l-a felicitat din partea Societatii corurilor germane din Banat… capelmaestrul Domului Desiderius Braun a  fost purtatorul de cuvant al Societatii corurilor maghiare din Romania, care in cuvinte inaripate l-a omagiat pe printul viorii si mandria nemaului romanesc. Teatrul intreg l-a ovationat pe Enescu…”. Articole asemanatoare au aparut si despre urmatoarele concerte ale lui Enescu in ziarele Fruncea, Vestul, Temesvári Hirlap, Magyar Néplap, Dacia.

 Cu 20 de ani inaintea lui Bernard Gavoty, care in anul 1951 a luat un interviu lui George Enescu, difuzat de Radiodifuziunea Franceza si publicat la Editura Flammarion din Paris in anul 1955, in ziarul timisorean Temesvári Hirlap apare in anul 1931 un interviu luat de catre István Gárdonyi, din care ni se releva fatete fascinante uneori surprinzatoare despre omul si muzicianul care implinea 50 de ani. Intre altele scrie Gárdonyi: “In timp ce aparea pe scena, iar publicul aplauda, Enescu multumind printr-o plecaciune, incercand sa-l vad pe om. Nu era o aparitie eleganta. Tinuta lui nu mi s-a parut catusi de putin impresionanta. Fracul sau nu-i venea defel urnat, atitudinea nu era falnica, mersul lui nu mi se parea “voiniceste”, ci mai curand de o umilinta sacerdotala… Mai tarziu in timp ce stateam fata in fata cu maestrul, am simtit cum ma invaluie un calm nemarginit. Exista, trebuie sa existe un fluid, ce se transmite de la un om la altul. Spuneti-i suflet sau Karma, tot una e. Acest fluid l-am simtit in timp ce ma aflam in fata lui Enescu, iar el ma invaluise asemenea unei infinite linisti…

- Cred ca va inselati – spune Enescu – odata ce asta nu este liniste, ci disciplina si stapanire de sine. Nu ma simt in stare sa-ti descriu furtuna ce ma ravaseste ori de cate ori apar pe scena. A pune frana acestei furtuni si a o lasa sa se manifeste doar pe masura trebuintei – asta se cheama arta…

Critica ma considera adesea un filozof al violinei; nu stiu daca merit cu adevarat acest frumos calificativ, odata ce ma aflu tocmai la polul opus gandirii: traiesc prin simtire operele cantate…

La o presupusa intrebare despre America, Enescu relateaza: - M-am inapoiat de o luna din America. Sunt intrebat de catre multi daca n-am fost deceptionat de publicul american, daca artistul aprofundat in muzica sa n-a intampinat dezamagiri din partea acestui public, care este lipsit oricum de cultura, e naiv si fara prea multe subtitlitati. O astfel de optica este eronata. Cultura muzicala americana este de un foarte inalt nivel, publicul este obisnuit cu cele mai alese rafinamente muzicale. Ma refer bineinteles nu la publicul larg ci la melomani… Cu toate acestea…, am fost odata intrebat in America: Ati putea sa ne spuneti, ce le lipseste orchestrelor noastre? – Cateva secole – am raspuns…” In acelasi interviu aflam si cateva amanunte despre situatia dificila pentru Enescu de a concerta in timpul razboiului, mai ales dupa ce Transilvania de nord apartinea acum Ungariei: “In perioada de dupa [primul] razboi de-abia anul trecut am fost intaia oara la Budapesta. Te-as ruga sa evitam orice problema nationala, ea nu este demna de noi, e o chestiune urata, care ii proveste pe politicieni…” In legatura cu Germania in timpul acela spune: “… La berlin n-am cantat decat inainte de razboi. Desi am fost invitat la Berlin, vremurile sunt de asa natura ca ar trebui eu sa dau bani spre a putea concerta acolo. Am renuntat asadar. Vor veni si timpuri mai bune…” Jazzul nu era tema potrivita pentru acest interviu: “… e pacat sa ne certam pe tema ei…”, in schimb explica rolul muzicii clasice in viata sa: “… Bach insa ramane, la fel ca Mozart, Beethoven, Schumann si Brahms, care vor trai in veci. Acestia sunt de altminteri maestrii mei preferati; ei se afla mai aproape de sufletul meu, caci – de ce sa n-o recunoastem? – in mine rasuna staruitor ecourile stravechii muzici germane.” István Gárdonyi mentioneaza in incheiere ca “Enescu spune toate acestea in limba germana…”.

 Dupa ce aparitia ziarului Temesvarer Zeitung in perioada 1940-44 a fost oprita, au fost publicate in ziarul german Südostdeutsche Tageszeitung cronici muzicale, semnate de compozitorul si dirijorul orchestrei municipale germane Richard Oschanitzky (1901-1971), orchestra care pana in anul 1939 s-a numit “Orchestra simfonica George Enscu”. Despre concertul din ziua de 1 mai 1942 scria Oschanitzky: “… Man weiß nicht, was an Enescu mehr zu bewundern ist, die geradezu phantastisch anmutende Art seiner Bogenführung, die heute noch von einem jugendlichen Schwung und einer unglaublichen Leichtigkeit ist (man erinnere sich an den letzten Satz der Kreutzer-Sonate!), oder das liebliche Vibrato, die glockenreinen Triller, den süßen, einschmeichelnden Ton, der von Anbeginn gefangen nimmt? Enscu ist ein geiger von ganz großem Format; er ist nicht nur musikantischer Virtuose, sondern auch virtuoser Musikant, und das besagt alles... Das Theater konnte die Masse der Zuhörer kaum fassen. Das Publikum ging von ersten Augneblick an (der sich leider um 40 (!) Minuten verzögerte), mit und erwies sich ergriffen und begeistert zugleich...“.

 Legata de concertele lui Enescu la Timisoara este si un capitol dintr-o lucrare semnata de Dr. Aurel Cosma jr, nepotul sotului Luciei Cosma, Dr. Aurel Cosma, care in 28 iulie 1919 devine primul prefect al judetului Timis Torontal din administratia romana de dupa razboi. Aurel Cosma scrie: “… marele nostru violonist a intreprins un turneu in vestul Transilvaniei [sic!] cu prilejul aniversarii semicentenarului de la nastere. Cu aceasta ocazie a dat si un concert in orasul nostru [de fapt au fost trei]. A fost primit de tot entuziasmul de “marele” public timisorean, care l-a sarbatorit prin ovatii si aplauze, iar Lucia Cosma, o veche cunostinta si prietena cu sentimente de admiratie si atasament admirativ pentru celebrul nostru muzician, i-a oferit dupa concert o receptie… in casa sa din Fabric, strada Miron Romanul [astazi str. Dr. Marinescu, langa sinagoga din Fabric]. La receptie, in prezenta invitatilor, Lucia Cosma i-a tinut o cuvantare, scotand in relief splendida opre… si talentul magistral al violonistului nostru de renume mondial, la care George Enescu i-a raspuns emotionat: Ce frumos ati vorbit. George Enescu nu era orator, iar elocinta sa se manifesta prin glasul viorii… Receptia s-a desfasurat in salonul de canto al Luciei Cosma, in prezenta catorva critici din presa locala si a celor mai reputati oameni de muzica din orasul nostru. Receptia s-a continuat intr-un cadru mai intim, care a avut loc in sufrageria de alaturi, cu participarea unchiului meu, Dr. Aurel Cosma, ministru de lucrari publice in guvernul liberal de la Bucuresti si a altor personalitati locale, anume alese de matusa mea… Primirea lui G. Enescu de catre ministrul Aurel Cosma si sotiei acestuia, artista lirica Lucia Cosma, a avut dupa aceea un larg ecou in orasul nostru, in Banat si chiar in toata Romania.”

 Profesorul de vioara Josef Brandeisz, care l-a cunoscut personal pe George Enescu si i-a dedicat in cartea Temeswarer Musikleben un capitol, a avut intre elevii sai trei tineri maestrii ai viorii, care au devenit celebri: Johanna Martzy (Timisoara 1924 – Zürich 1979), Stefan Romascanu (nasc. 1924 la Timisoara) si Gabriel Banat (nasc. Gabi Hirsch, Timisoara 1926). Cel din urma a dat in ziua de 7 aprilie 1949 in “Town hall” din New York un concert cu George Enescu la pian, interpretand sonata in la minor, nr. 3. Dupa primele studii de vioara cu Brandeisz, Béla Bartók l-a ajutat sa-si continue studiile muzicale la Budapesta. Cu nici 20 de ani a dat numeroase concerte in multe centre muzicale europene, intre altele si un concert cu sonate, avandu-l la pian pe George Enescu.

Concertele din Oravita

 Concertul din teatrul vechi din Oravita a avut loc in ziua de 5 nov. 1931, anul cand George Enescu a fost sarbatorit cu ocazia implinirii varstei de 50 de ani. Dupa cele trei concerte sustinute la Ateneul Roman (24, 27, 31 oct. 1931) cu Alfred Alessandrescu la pian, Enescu vine iar in Banat, incluzand de data aceasta Oravita, Timisoara si Arad.

Teatrul vechi din Oravita a fost zidit in anul 1817, cand s-au sarbatorit 100 de ani de la eliberarea Banatului de sub jugul otoman, si chiar imparatul Austriei Francisc I. a poposit in acest oras, asistand la primul spectacol oferit in acest teatru. In biserica romano-catolica din Oravita s-au cantat deja in anii 1780-1790 misse de W. A. Mozart pentru cor, solisti si orchestra, asa cum demonstreaza manuscrisele gasite in inventarul bisericii. Pentru functionarii austrieci, pentru minerii adusi la inceputul sec. al XVIII-lea din Boemia si din diferite regiuni centraleuropene, dar si pentru populatia bastinasa, muzica juca un rol important in educarea generatiei tinere cat si in promovarea legaturilor interetnice si interconfesionale din acest oras. Pentru posibilitatea constructiei acestui teatru a fost infiintat in anul 1806 Clubul Diletantilor (germ. “Diletanten-Club”), care a strans fondurile necesare pentru acest proiect. In acest edificiu cultural au concertat pe langa multi oaspeti din strainatate si din tara ca David Ney, Armin Toepfer, Sultana Ciuc, Irina de Vladaia, Aca de Barbu, Nicolae Corfescu, Irma Heller, Béla Tomm, Franz Balogh, Traian Grosavescu, Josef Willer, Gheorghe Dima, Dimitrie Popovici-Bayreuth, Ana Voileanu (Nicoara), Leo Freund, Jean Bobescu si George Folescu. Marea soprana al operei din Viena, Josephina Gallmayer, si-a inceput in anul 1862 cariera in acest teatru banatean. Aici au evoluat trupele de teatru ca cea a lui Mihail Pascaly, cu Mihai Eminescu ca sufleur, a lui Matei Millo sau corul “Carmen” dirijat de D. I. Kiriac, aici sa- prezentat pentru prima data intr-o cladire de teatru opereta Crai Nou de Ciprian Porumbescu. Timp de aproape doua veacuri, acest teatru a fost centrul spiritual si artistic din regiunea muntilor banateni, fie ca e vorba de concertele Reuniunii de muzica si cant (germana: “Orawitzaer Musik- und Gesangverein”), Asociatiei de teatru, sau a concertelor organizate de catre Asociatia corurilor si fanfarelor din Banat.

 Pentru anuntarea concertului marelui Enescu s-a tiparit la Oravita un afis care continea pe langa portretul Maestrului si programul de concert. Ziarul Oravitaer Wochenblatt aducea in ziua de 1 nov. 1931 vestea printr-un articol amplu intitulat Konzert des weltberühmten Violinvirtuosen George Enescu am 5. Nov. 1931 im hiesigen Theatergebäude (Concertul renumitului virtuoz al viorii George Enescu din 5 nov. 1931 in teatrul local) semnat de “C.M.”: Der größten Einer kommt in unsere kleine Bergstadt Oravita, welche stets den Ruf eines höheren Kunstsinnes hatte. Der Besuch dieses einzigen Konzertes mit seinen edelsten Darbietungen wird es zeigen, ob wir diese kulturelle Höhe noch innehaben und behaupten, oder bergabwärts gehend, in den Sumpf trivialer „Slágerek“ nach und nach gänzlich versinken werden. Nur einem Zufall – freundschaftliche Beziehungen zu hierortigen vornehmen rumänischen Kreisen – ist das Erscheinen dieses grössten Künstlers Rumäniens  von Weltruf zu danken. Ein recht zahlreiches Auditorium wird also zu diesem auserlesenen Kunstgenuss bestimmt erwartet…“. Articolul continua cu prezentarea unei cronici biografice si artistice a lui George Enescu, preluata din revista Radio-Welt din Viena, aparuta cu ocazia aniversarii varstei de 50 de ani si a unor emisiuni speciale in postul de Radio Bucuresti. Pe pagina 4 aceluiasi ziar aparea o reclama pentru acest concert cu adaosul: “Wer würde diese hier nie wiederkehrende Gelegenheit versäumen wollen, ENESCU spielen zu hören?“ (Cine ar vrea sa piarda aceasta unica ocazie de a-l asculta pe ENESCU?). Critica elogioasa dupa concert a fost scrisa de Carl Kanz scurt si concis si a aparut in ziua de 8 nov. 1931: Urias statea inaintea noastra unul dintre cei mai mari artisti ai vremii. La primele trasaturi viguroase, patimase de arcus te simteai deja departe de pamanteasca-ti existenta, departe, captat, extaziat, deoarece cantul maestrului castiga viata… Furtuna de aplauze, ce de mult nu s-a auzit aici au izbucnit dupa fiecare numar al programului situat pe cea mai inalta treapta…”. Enescu a fost acompaniat la pian de N. Caravia. Domnisoarele Gropsianu, Crenian si Ciorogariu au oferit din partea melomanilor doua mari cosuri de flori. Atat Carl Kanz cat si Moldovan atesta faptul, ca acest “Elite-Concert” a fost posibil prin intermediul presedintelui Curtii judecatoresti Dimitrie D. Dumitrescu.

Concertele din Caransebes

 Despre eventualele concerte in Caransebes exista inca multe nelamuriri in privinta datei. Stim, ca Enescu a concertat aici in ziua de 8 febr. 1927. In gazeta Facla – Gazeta asociatiei culturale din Banat, apare in numarul din 18 iunie 1922 un amplu articol despre George Enescu semnat de “un iubitor de muzica”. Este vorba de o cronica scrisa pentru acest ziar, dupa ce “cativa din Caransebes” au asistat la un concert in capitala, ascultand-ul pe “acest mare fiu al neamului romanesc”: “In calea sa triumfala acest mare fiu al neamului romanesc – celebru si mult sarbatoritul maestru al vioarei s-a oprit o singura zi in capitale, ca prin un concert grandios sa se consacre acea zi de cea mai inalta sarbatoare a sufletelor noastre.

Legandu-ma inca din trecutul sentimentelor calduroase si prietenesti de acest om inspirat de muza celei mai sublime arte, ca unul dintre cei mai entuziasti admiratori ai lui, doresc a publica unele si altele despre acest mare si neintrecut fiu al neamului romanesc, pentru a-l face cunoscut publicului nostru si pe care, dupa cum ne-a promis-o marele maestru, in scurt timp vom avea fericirea de a-l intampina in Caransebes in grandioasa si neintracuta sa arta. Noi cativa, din Caransebes, care am asistat la acel concert si am auzit pe George Enescu la vioara, am ramas sub farmecul cantecului sau dumnezeesc. Acest farmec divin al sonoritatii sale, muzicalitatea sa profunda, inarmata de o virtuozitate neintrecut de perfecta, ne-a facut impresia, ca George Enescu ajunse la o inaltime, la care pana in ziua de astazi nu cred sa mai fi ajuns chiar numai unul dintre manuitorii multi ai vioarei…” Dupa enumerarea datelor biografice si a activitatii de violonist, dirijor, compozitor si pianist, autorul acestui articol incheie: “O putere de munca formidabila, intretinuta de o sanatate robusta, un caracter plin de bunatate, o inteligenta superioara si o infatisare peste tot simpatica, senina si aureolata de modestia grandioasa a sufletelori mari, fac din acest mare artist un adevarat ales al zeilor, harazit sa-si nobileze neamul sau, inaltandu-l prin arta sa catre orizonturile senine ale idealului. Sa traiasca intru multi ani, si la revedere la primavara in Caransebes:” Stim insa, ca abia peste cinci ani va concerta Enescu in acest oras.

Concertele din Arad

 Dupa Timisoara, Aradul a fost acel oras in care Enescu a concertat de cele mai multe ori in Banat. Aici exista inca din prima parte a secolului al XIX-lea unul din cele mai vechi conservatoare de muzica din Europa, aici se afla probabil cel mai vechi teatru din Romania de astazi, construit inca inaintea celui din Oravita si – poate cel mai important lucru pentru o continuitate in viata muzicala urbana – aici s-a construit deja timpuriu un palat al culturii, sediul filarmonicii din acest oras de pe malul Muresului.

 Inca inaintea Marii Uniri, intr-un concert din 20 ianuarie 1912, s-a interpretat pe langa lucrari de Victor Herzfeld, Beethoven si Pierné si Rapsodia Romana, nr. 1, de Enescu. Ziarele maghiare Arad és Vidéke, Függetlenség si Aradi Közlöny au relatat euforic acest eveniment. In ziarul Aradi Közlöny, muzicologul si pedagogul dr. Zsigmond Mezey a publicat datele biografice si artistice ale lui Enescu.

 George Enescu va da la Arad intre 1922 si 1943 douasprezece concerte. Multe cronici superlative, asemanatoare celor din Timisoara, au aparut si in ziarele maghiare Aradi Hirlap, Aradi Közlony, Erdélyi Hirlap, Friss Ujság, Reggel. Ca in multe alte orase din tara, Enescu a fost sarbatorit cu ocazia implinirii varstei de 50 de ani, numindu-l cetatean de onoare al orasului Arad.

Vortrag beim internationalen musikwissenschaftlichen Symposium Georg Enescu, Bukarest13.-14. September 2003

Copyright © Dr. Franz Metz, München 2003